marți, 17 iulie 2018

Băile Ocna Sibiului

Salut! Scriu această postare în drum spre casă, tot din tren bineînțeles, iar pozele le-am adăugat când am ajuns acasă.

Și uite că dacă tot e vară, am zis să mergem la scăldat, vorba sciitorului Ion Creangă. Și uite așa am decis împreună cu mama mea să mergem la Băile Ocna Sibiului. A fost foarte frumos și chiar recomand să mergeți.  (Pentru istoria lacurilor care se află acolo, pentru a afla prețurile de intrare și multe altele apăsați AICI și aflați totul de pe site-ul oficial.) Acum da, există și posibilitatea ca unora să nu le placă deoarece gusturile nu sunt la fel pentru toți oamenii. Am stat ce am stat, ne-am simțit bine și la ora 17.40 aveam tren înapoi. După cum bine știți, eu locuiesc în Sibiu, în cea mai mare partea a timpului, deoarece acolo sunt la facultate. 



În timp ce trenul se lăsa așteptat, am decis să mai fac câteva poze (că tot îmi place să fotografiez). Și am așteptat, și am tot așteptat, și iar am așteptat și după o oră de așteptare își face apariția și trenul nostru. Abia așteptam să ajungem acasă deoarece eram destul de obosiți, dar și relaxați după o zi frumoasă. 


Nici nu am urcat bine în tren că ne-a și lovit priveliștea "minunată" din faimosul CFR. Mai putem spune ceva?! Din păcate pozele vorbesc de la sine...


P.S.: O să mai scriu povești din tren...

Timpul

Tot de pe drum și tot din CFR vă scriu. De data aceasta am surprins vestita "curățenie" a geamurilor din trenuri. Pe de altă parte, lângă mine se așează o doamnă mai învârstă, amabilă, politicoasă, nimic de zis. 

Ce am remarcat din prima secundă este trecerea timpului care a lăsat imprimat în hainele dânsei acel miros de haine stătute, acel miros de naftalină combinat cu parfum din acela vechi de la începutul anilor 2000. Acest miros mi-a adus aminte de bunicile mele dragi care amândouă au plecat de lângă mine. 

Mereu m-am întrebat dacă suntem nemuritori dar nu, nu suntem iar timpul nu ne iartă...




luni, 16 iulie 2018

Fără aer condiționat dar măcar am cafea

O mică povestioară de azi: Urc în tren (după o întârziere destul de mare), bineînțeles, în vestitul CFR. Eu împreună cu mama mea ne-am decis să mergem la Sibiu. Bun! Vine controlorul să îi arăt biletul (pe care îl aveam deja în mână). Îmi cere și legitimația de student. Ok! Eu mă pun să o caut în rucsac și pe un ton mai ridicat îmi spune că el nu are timp să stea după mine să o caut și pleacă. Nici nu a plecat bine, că aud o persoană din spatele meu care îl întreabă de aerul condiționat. Domnu' controlor așa lejer îi răspunde că în acest vagon nu merge și nu o să meargă iar dacă vrea aer condiționat îl poftește să meargă în celălalt vagon. Cu toate că stau într-o cloceală "minunată" și cu trenul aproape aglomerat e bine măcar că am cafea (în termosul meu preferat de la Starbucks). Măcar atât!