duminică, 12 aprilie 2015

Așa mă descarc eu, scriind pe blog!


Uneori simt nevoia să stau doar eu cu mine însumi. Doar eu și gândurile mele. Să îmi pun ordine în gânduri, să incerc atât cât pot să îmi răspund la anumite întrebări, să mă întreb de ce anumite lucruri sunt așa, de ce altele sunt altfel și tot așa mai departe.. Uneori parcă nici eu nu mă mai înțeleg pe mine, nu știu cum pot explica asta dar devine o stare tare ciudată în care sunt pus pe gânduri și cu greu îmi mai revin.. 


Încerc să îmi dau seama în ce direcție mă îndrept. Mă întreb uneori dacă nu cumva eu greșesc de cele mai multe ori, dacă nu cumva eu sunt vinovat pentru majoritatea situațiilor, dacă nu cumva lumea din jur este mai rece pentru că eu fac aproape totul greșit. Chiar nu pot găsi un răspuns, cel puțin nu acum.
Alte ori îmi dau seama că timpul a trecut, că nu mai sunt un simplu copil și că încet încet, încep să devin un adult cu responsabilități și probleme, firești vârstei. Încep să îmi dau seama de multe lucruri cărora în trecut, când eram doar un copil nu le dădeam importanță. Acum totul este diferit.


La înfățișare probabil încă mai par un copil care mai are de crescut mult și bine însă lucrurile stau cu totul diferit atunci când cineva stă de vorbă cu mine sau măcar încearcă să aibe o conversație cu mine. În acele momente se poate observa că nu mai sunt doar un simplu copil. Defapt ce spun eu aici sunt doar minciuni. Aberez de la a la z. De ce? Pentru că așa îmi place mie să vă mint cu absolut tot!

Ai încercat vreodată să citești sufletul unui om, să vezi cum se simte în anumite momente?! Să vezi dacă întradevăr este bine?! Omul poate rosti niște cuvinte pe care vrei să le auzi dar în sufletul lui poți vedea?! Ai încercat să lași pentru câteva clipe totul și să vezi mai departe, să vezi în sufletul lui?!


De multe ori zânbesc doar pentru a nu arăta că ceva mă apasă pe suflet. Prefer să țin în mine cât pot de mult și când știu că este momentul potrivit stau eu cu mine însumi și încerc să îmi pun ordine în gânduri chiar dacă știu că de cele mai multe ori nu găsesc rezolvări. Chiar dacă știu că a doua zi va fi la fel, voi zâmbi din nou pentru a nu arăta că sunt trist și pentru a nu îi întrista și pe cei din jurul meu.

Da, sunt om și e firesc omului să greșim dar de ceva timp parcă simt așa nevoia să fug de tot, să las totul în urmă și să plec departe. Atât de departe încât să fiu doar eu și cu mine, fără nimeni altcineva.

Îmi dau seama că viața nu este tocmai ușoară uneori, chiar deloc, iar atunci când simțim că nu mai putem trebuie să ne ridicăm, să zâmbim și să o luăm de la capăt.

Dacă eu greșesc?! Dacă eu sunt vinovat pentru tot ce se întâmplă?! Dacă eu aduc suferință în viața persoanelor din jurul meu?! Da.. eu sunt responsabil de tot! De ce?! Nu știu nici eu! Nu îmi pot explica nici măcar eu de ce sunt vinovat pentru toate câte se întâmplă sau nu se întâmplă.

În ultimii ani pot spune că foarte rar (sau aproape deloc) am zâmbit cu adevărat, din suflet și nu forțaț de împrejurări. De ce?! E simplu... Toți merităm să fim fericiți în viața asta, să trăim momente frumoase etc. 
Dar, doar eu se pare că îmi amăgesc viața cu tot felul de nimicuri, ar spune mulți oameni, însă pentru mine sunt importante și contează. Defapt, eu asta merit. Să fiu trist și să sufăr. Nu?! 


Nimeni nu mă cunoaște cu adevărat, nimeni nu știe cum sunt eu, cine sunt defapt, ce vreau de la viața asta, unde vreau să ajung și așa mai departe.. De ce?! Pentru că la prea puțini le pasă de mine și nici măcar o secundă nu sunt în stare să îmi acorde pentru a sta de vorbă cu mine și a vedea ce fel de persoană sunt, pentru că e de ajuns să îmi pese mie de mine. Sunt prea bun, prea pasiv pentru a mă pune la mintea unor oameni care ei se cred superiori mie (deși nu sunt pentru că suntem egali cu toții) și atunci prefer să îi las să îmi vorbească cum doresc ei, să meargă la n persoane și să spună de mine ce vor, să îmi distrugă si ultima bucățică de imagine pe care o mai am întreagă..

Așa este, am o imagine de om rău, de om fără suflet care vrea toata ziua cât este de lungă să se certe, să urle și să înjure în același timp cât îl țin plămânii și alte cele.. 
Acesta sunt eu, din păcate...

Dacă vrei cu adevărat să mă descoperi, să vezi exact cum sunt, cum gândesc, este foarte simplu. Stai de vorbă cu mine! Nu îți fie frică că nu mușc, sunt om și eu. Sau mai nou sunt "animal" carnivor care preferă carnea de om și merg noaptea în somn și îmi fac de lucru.  Scot un cuțit, il înfig in capul unui om, il despic în două și așa mai departe. 

Ciudată mai este și viața asta uneori. 
Ideea acestei postări nu știu nici eu care este. Defapt am încercat să mă descarc scriind tot felul de lucruri care pe mine mă macină. 
Prefer să mă descarc scriind pe blog pentru că pentru asta îl am, pentru a scrie pe el și pentru a afla și alții cine sunt, cum sunt și de ce sunt eu pe acest pământ. Evident, să frec menta și să mă plâng pe un blog că altceva nu sunt în stare să fac. 

Și ca să nu o mai lungesc în continuare că deja am lungit-o suficient vă doresc numai bine în viață, să vă realizați pe toate planurile, să zâmbiți mai mult chiar dacă uneori forțat dar un zâmbet face mult.. 

Vă pup cu drag fetelor și hai noroc băieți!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu